Săptămâna 26 de sarcină

Saptamana 26 de sarcina

Odiseea continuă! În săptămâna 26 de sarcină, ești pe cale să lași în urmă cel de-al doilea trimestru și să-ți face intrarea în cel de-al treilea. Ultimul! Ești pregătită? A mai rămas atât de puțin!

Până atunci, hai să trecem în revistă cele mai importante lucruri care se întâmplă în această perioadă, precum și aspectele cărora trebuie să le acorzi o atenție specială.

Bebe în săptămâna 26 de sarcină

A mai trecut o săptămână și nu a trecut degeaba. Bebe a mai câștigat în greutate, dar și în înălțime. Acum el cântărește aproximativ 783 g și măsoară circa 36 cm. În curând, bebelușul se va simți puțin înghesuit în burtica ta, deși uterul se mărește constant. Să nu-ți face griji însă, pentru că va avea în continuare destul spațiu pentru pentru a crește. Pur și simplu, micuțul gimnast nu va mai avea suficient spațiu pentru a face salturi, rotiri și alte isprăvi.

Practicarea respirației

Deși mai sunt aproximativ trei luni până când bebe va respira pentru prima oară, bebe se antrenează de zor încă de pe acum pentru acest act reflex. El continuă să se străduiască să inhaleze și exhaleze cantități mici de lichid amniotic. E un exercițiu esențial pentru dezvoltarea sănătoasă a plămânilor.

Aruncă ocheade

Ia uite cine privește! E chiar bebe! Dacă nu a făcut-o spre finalul săptămânii trecute, bebe își va deschide zilele acestea ochișorii frumoși. Aceștia au fost închiși până acum pentru a permite retinei, partea ochiului care face posibilă focalizarea imaginilor, să se poată dezvolta complet. Prin urmare, micuțul poate vedea ce se întâmplă în jurul său acum, deși, din păcate, priveliștea din uter nu este cine știe ce interesantă. Dacă vrei să te distrezi, poți îndrepta o lanternă aprinsă spre burtica ta și s-o plimbi un pic de colo-colo. Bebe ar putea să reacționeze, dând din picioare, într-un răspuns de tipul: „Ia lumina aia din ochii mei!”

În acest moment, irisul, care este partea colorată a ochiului, nu are încă prea mult pigment. Acesta se va cumula în următoarele una – două luni. În orice caz, nici măcar la naștere încă nu vei ști cu siguranță care-i va fi culoarea ochilor. Nuanța permanentă a irisului se definitivează în primul an de viață, cele mai mari schimbări în acest sens având loc în jurul vârstei de 6 luni.

Coborârea testiculelor

În cazul în care urmează să ai un băiat, află că în săptămâna 26 de sarcină i se întâmplă ceva foarte important: încep să-i coboare testiculele în scrot. E o călătorie care va dura aproximativ două până la trei luni.

Ouch!

Au apărut unghiile minuscule! Acestea vor continua să crească, iar în momentul în care bebe va ajunge în brațele tale, ele vor fi destul de lungi, zimțate și ascuțite. Așadar, pregătește-te să fii zgâriată de „pisoiaș”/„pisicuță”.

Undele cerebrale fac „valuri”

În săptămâna 26 de sarcină, creierul fătului intensifică generarea de ude cerebrale. Asta înseamnă că bebe nu numai că poate auzi zgomote, dar acum poate și răspunde la ele. Nu în cuvinte, desigur, ci printr-o creștere a pulsului sau prin mișcări. Dacă un zgomot este deosebit de puternic, micuțul poate tresări și îl poți simți mișcându-se. Ecografiile au surprins, de asemenea, schimbări ale expresiilor faciale ale bebelușilor atunci când aud muzică. Fascinant, nu-i așa?

Corpul tău în săptămâna 26 de sarcină

Ai parcurs deja două treimi de drum și corpul tău a trecut până acum printr-o mulțime de transformări, mai mult sau mai puțin vizibile. Una dintre cele mai recente este chiar amuzantă. Vorbim de ieșirea în afară a buricului. Până de curând stătea ascuns, la locul lui, iar zilele acestea, cel mai probabil, e scos la înaintare.

Dacă ar fi să facem o glumă, parafrazând una mai veche despre o altă parte a corpului, acum când vii de după un colț, mai întâi îți apare buricul. E ca un butonaș, vizibil prin haine, de la o poștă, mai ales dacă acestea sunt strâmte. Revenind la lucrurile serioase, buricul a ieșit în afară, deoarece uterul ți s-a mărit considerabil și e la aproximativ 6 cm deasupra lui, împingându-l. Să nu-ți faci prea multe griji în legătură cu această schimbare, buricul va reveni la poziția sa normală la scurt timp după naștere. În plus, trebuie să știi că treaba asta li se întâmplă tuturor gravidelor. Face parte din „fișa postului” de viitoare mamă. La fel ca multe alte inconveniente.

Problemele cu somnul

Caști? Nu-i de mirare! Cu cât te apropii mai mult de data nașterii, cu atât poate fi mai dificil să te odihnești. Burta tot mai mare și copilul tot mai activ îi pot face uneori imposibilă misiunea lui Moș Ene de a-ți aduce somnul pe la gene. Pentru a-i veni în ajutor, supraveghează-ți consumul de cofeină – cel mai bine ar fi să renunți cu totul la cafea! –, menține-te bine hidratată și nu ezita să faci plimbări la ceas de seară, pentru a-ți calma mintea și a-ți relaxa corpul.

Dacă ți-e greu să-ți găsești o poziție de somn confortabilă, încearcă să folosești o pernă pentru gravide. Poți investi în una multifuncțională, ca s-o poți utiliza și în alte scopuri, inclusiv după naștere, în timpul alăptării.  

Durerile de cap

În timpul sarcinii, durerile de cap sunt cauzate adesea de fluctuațiile hormonale sau de stres. Capul te poate durea însă și dacă flămânzești sau ești deshidratată. Așadar, continuă să ai grijă de tine și de bebeluș, mâncând în mod regulat, la fiecare câteva ore, și hidratându-te în mod corespunzător. Ține un pahar cu apă lângă tine în permanență și fă-ți un obicei din a bea câte puțin cât mai des posibil.

Poți fi mai împrăștiată

Constați mai des să uiți unde ți-ai pus cheile sau să te chinui să-ți amintești unele lucruri pe care le știai bine întipărite în minte, ca de exemplu ziua de naștere a unui prieten bun? Există voci care susțin existența unui așa-numit „creier de sarcină”, un fenomen denumit și „momnezie”. Acesta face referire la dificultățile cognitive și ceața cerebrală pe care unele femei spun că le experimentează în timpul sarcinii, iar, uneori, și după naștere. Ei bine, e posibil să fie vorba de un simptom fiziologic al fluctuațiilor hormonale. La fel de bine însă se poate să ți se întâmple și pentru că, la drept vorbind, ai destul de multe pe cap.

Contracțiile Braxton Hicks

În săptămâna 26 de sarcină, cel mai probabil ai început deja să faci cunoștință cu contracțiile Braxton Hicks. Vorbim de acele contracții uterine ocazionale, care apar în cea de-a doua parte a sarcinii. De regulă, ele încep pe la finalul celui de-al doilea trimestru, fiind mai frecvente în cel de-al treilea. Aceste contracții sunt denumite și „contracții false”, deoarece nu duc la dilatarea colului uterin și nu indică debutul travaliului.

Spre deosebire de contracțiile din timpul travaliului, contracțiile Braxton Hicks sunt neregulate. Altfel spus, nu au un ritm constant și nici nu cresc în intensitate. Ele pot dura între 30 de secunde și 2 minute. De obicei, nu sunt dureroase, fiind adesea descrise ca o senzație de strângere sau de întărire a abdomenului. Pentru a ameliora disconfortul provocat de contracțiile Braxton Hicks, poți încerca să schimbe poziția sau să faci o plimbare ușoară.

În cazul în care contracțiile devin regulate, dureroase și cresc în intensitate și frecvență, cere de urgență ajutor medical. E important să te asiguri că bebe e bine și că încă va mai rămâne în burtica ta. E încă mult prea devreme să se nască.

Picioarele umflate

În această etapă a sarcinii e posibil să nu mai poți purta inele și să ți se umfle picioarele, mai ales în sezonul cald sau dacă stai mai mult în picioare sau pe scaun. Edemele de sarcină, căci despre asta este vorba, sunt un fenomen frecvent la gravide, având drept cauză principală retenția mai mare de apă. Chiar dacă sunt o sursă de disconfort și-ți pot afecta rutina zilnică, umflăturile ușoare ale extremităților (mâini și picioare) sunt perfect normale.

În cazul în care umflăturile sunt severe și bruște și nici nu se ameliorează după ce te întinzi în pat sau stai cu picioarele ridicate mai sus de nivelul inimii, trebuie să-ți anunți neîntârziat medicul. Ar putea fi un semn de preeclampsie, o complicație care poate apărea după 20 de săptămâni de sarcină. Fără un tratament adecvat, preeclampsia este periculoasă atât pentru gravidă, cât și pentru făt.

Este important de reținut că preeclampsia se poate dezvolta gradual sau brusc. De aceea, simptomele îngrijorătoare nu trebuie sub nicio formă ignorate. Mai trebuie să știi că, deși riscul de a dezvolta preeclampsie e considerabil mai mare în cazul femeilor cu hipertensiune, diabet și alte afecțiuni, orice gravidă se poate confrunta cu această problemă.

Umflarea picioarelor poate fi, de asemenea, asociată cu insuficiența cardiacă, tromboza și tromboflebita. Gravidele prezintă un risc crescut de tromboză venoasă profundă, deoarece sângele se coagulează mai ușor în timpul sarcinii, pentru a preveni pierderea excesivă de sânge în timpul travaliului și nașterii. De obicei, medicul care supraveghează sarcina poate prescrie un tratament pentru a preveni formarea cheagurilor de sânge.

Tensiunea arterială mai mare

O ușoară creștere a tensiunii arteriale este normală în săptămâna 26 de săptămâni de sarcină. Dacă medicul tău observă o creștere prea mare, te-ar putea monitoriza mai atent. Asta pentru că hipertensiunea – o valoare sistolică mai mare de 140 mm Hg sau o valoare diastolică mai mare de 90 mm Hg – ar putea fi un semn de preeclampsie sau sindrom HELLP. Aceste complicații pot fi foarte periculoase și trebuie tratate cu promptitudine, pentru a minimiza riscurile asociate.

Ce este sindromul HELLP?

Este o complicație gravă a sarcinii, considerată a fi o variantă a preeclampsiei severe. Este un acronim care descrie principalele caracteristici ale acestei afecțiuni:

Hemoliză (H) – distrugerea celulelor roșii din sânge. Se manifestă prin anemie și la creșterea bilirubinei în sânge.

Elevated Liver enzymes (EL) – creșterea enzimelor hepatice, indicând probleme hepatice.

Low Platelet count (LP) – număr scăzut de trombocite. Scăderea trombocitelor poate cauza probleme de coagulare și un risc crescut de sângerare.

Sindromul HELLP este diagnosticat printr-o combinație de analize de sânge care verifică hemoliza, funcția hepatică și numărul de trombocite. Alte investigații, precum ecografia abdominală, pot fi necesare pentru a evalua afectarea ficatului și a altor organe.

Atenție la sănătatea dentară

Dacă vrei să-ți crești șansele de a duce sarcina până la termen, scoate ața dentară și asigură-te că te speli pe dinți de cel puțin două ori pe zi. Cercetările asociază sănătatea dentară și buna igiena orală cu sarcini mai lungi.

E posibil să-ți sune aiurea, însă periajul riguros al dinților, folosirea aței dentare în mod regulat și vizita la dentist la fiecare șase luni pot reduce riscul de gingivită, o afecțiune frecventă în care gingiile devin inflamate, roșii și sângerează ușor. Gingivita în sarcină poate duce la parodontita, care la rândul său a fost asociată cu un risc crescut de preeclampsie și nașterea prematură.

Surse:

https://www.whattoexpect.com/pregnancy/week-by-week/week-26.aspx

https://www.babycenter.com/pregnancy/week-by-week/26-weeks-pregnant

https://www.thebump.com/pregnancy-week-by-week/26-weeks-pregnant

https://www.pregnancybirthbaby.org.au/pregnancy-at-week-26https://www.medicalnewstoday.com/articles/how-quickly-can-preeclampsia-develop#early-signs

Adoramami.ro